Pseudokinegeticos

Când nu citesc bloguri despre prostituţie, urmăresc forumuri vânătoreşti. Dacă nu v-aţi dat seama ce au acestea în comun, vă spun părerea mea: nimic.

Ei bine da, mă interesează vânătoarea. În special cea cu câini. Atmosfera, echipamentul, pregătirea, pădurea, pădurea, pădurea; Delta, lunca, stufărişul, miriştea, raţele, mistreţul, câinele...

Camaraderia, poveştile, ceaunul pe foc, conservele, fumul, băutura.

Îmi place. Înţeleg ce şi cum, de unde şi până unde. Înţeleg pasiunea acelor oameni care îşi povestesc aventurile pe acolo, înţeleg spiritul care le animă discuţiile, invidiez...

De ce nu sunt, atunci, prin păpuriş, cu puşca în mână şi un brac sârmos la picior, şi o ard aiurea pe blog? Ah păi vedeţi, am o problemă: sunt oripilată de ideea de a ucide animale.

Hunter of the year fail.

Şi atunci îmi rămân doar forumurile şi vănătoarea prin obiectivul foto - sau aşa credeam până de curând.

Recent însă, am descoperit o alternativă mult mai bună: vânătoarea de trufe. Tot prin pădure, tot cu câine, dar victimele sunt nijte ciuperci subterane a căror moarte nu mi-ar solicita conştiinţa. În plus, se pare că o atare activitate ar fi chiar bănoasă, un kilogram de trufe valorând între 50 şi 2000 de euro.

Desigur, subsemnata n-a văzut în viaţa ei o trufă, darămite să o guste...sau să o găsească...sau să o vândă. E bine de ştiut totuşi că există alternative acceptabile la vănătoarea clasică, dacă vreodată m-aş decide că n-am ce face cu timpul liber şi vreau să mă retrag prin păduri.


p.s. cu ocazia asta am descoperit că au şi canişii o utilitate - cine ar fi crezut? >:D (jusţ kidding!!!)