Oh uau

Deci - pentru un inceput "al dente", plin de forta virila sau elan patriotic, pentru a trezi atentia celor mai plictisiti sau adormiti cititori (imaginari mai degraba decat virtuali). Care cum ziceam...deci:

Intalnesc din ce in ce mai des copilasi bine crescuti. In raport cu cainii altora. Caini in lesa, caini destul de mari, caini cu figura serioasa si zgarda de forta. Cum e Puta-de-maimuta al meu, de exemplu.

Adica, alearga fetita de 5 ani (+sidekick-ul ei, un alt mucea de vreo 3) dupa noi (noi, recte echipa K9), desprinzandu-se din grupul compact de babe ingrjorate, ne ajunge si ne acosteaza cu un politicos "Musca? Pot sa pun mana pe el?". Repetat de cateva ori. Ca ma emotionasem. In timp ce coechipierul se facuse covrig in scopuri bio.

Unde sunt oameni buni vremurile cand copilasii se repezeau in caini si-i smotoceau, dupa care intrebau cu candoare "musca?"

Sigur, exista si reversul medaliei. Pe langa micutii cu know-how sunt si cei isterizati si babiti. Crescuti de babe isterice. Care sar gardul viu cand te vad trecand cu cainele in lesa tinut din scurt si eventual la zece metri de ele. Ah, si care mai si bombane.

Eu nu bomban. Eu injur direct.

Si nu risc papornite in cap pentru ca am cainele.

Ha!