Ceva usor, de vara. O epifanie.

Incep mai liric ca de obicei, dar promit ca se justifica. Versurile ii apartin lui Guillaume Apollinaire, si mi le-am transcris intr-o agenda - si, accidental, in memorie, pe vremea liceului, cand ma credeam mai romantica decat sunt si mult mai sofisticata decat am devenit vreodata.

Am avut curajul de-a privi `ndarat
La starvuriule zilelor mele
Imi presara drumul, iar eu le jelui

Unele putrezesc in bisericile italiene
Sau prin cranguri de lamai
Ce dau flori si rodesc
Deodata si-n orice anotimp

Altele au plans inainte de a-si da duhul prin taverne
Prin care se invarteau buchete aprinse
Sub ochii mei, mulatre ce nascoceau poezia
Si-n gradina amintirii mele
Tot mai imbobocesc trandafiri electrici.

Ei bine, astazi mi s-a intamplat ceva rau si ceva magic. Rau - fizic. Presupun ca patru ore de somn nu ajung, si nici marsaluitul prin soare si fara sa fi mancat nu fac bine. Si am descoperit cat de infricosator poate fi sa-ti pierzi vederea. Razbunarea domnului Icsulescu.

A ajutat faptul ca am reusit sa adorm vreo doua ore la pranz - si aici voiam sa ajung. Am avut o epifanie. M-am trezit cu versurile alea in cap, versuri pe care le credeam de mult uitate, si cu constiinta intelegerii lor. Fratilor, ati mai pomenit asa ceva? E lucru mare, jur, si nu vreau sa bagatelizez prin glume proaste ori o atitudine nepotrivita. Din pacate, nu pot nici reda ceea ce a insemnat revelatia asta pentru mine. Insight-ul. Sa te trezesti Apollinaire. Sau, mai precis, Appollinaire gandind "Logodne". Magic! Si, mai ales, fara nici o insemnatate.

In rest...m-am simtit rau - si rea - toata ziua.

Si am nevoie de concediu.

Si cei din jurul meu au nevoie ca eu sa-mi iau concediu.

Si Grecia nu ma vrea.